- Acasă
- /
- A doua fundatie. Seria Fundatia. Volumul 3

Premiul Hugo pentru cea mai buna serie SF din toate timpurile.
Cine va descoperi aceasta faimoasa si enigmatica A Doua Fundatie? Si o va descoperi, oare, cineva cu adevarat? Iata marea miza a celui de-al treilea volum al seriei, in care Asimov creeaza treptat o atmosfera de asteptare tensionata, intocmai ca un adevarat maestru al suspansului.
Cartea abunda, chiar de la inceput, in scenarii conspirationiste, rasturnari surprinzatoare de situatie si elaborate jocuri ale mintii, insa in acelasi timp se constituie intr-un elogiu nedisimulat adus progresului stiintific si evolutiei societatii. Gratie mai ales profundei sale interogatii asupra omului si a viitorului umanitatii, Asimov isi inscrie definitiv numele printre cele clasice ale literaturii universale.
Isaac Asimov (1920-1992) este unul dintre „cei trei mari autori” ai literaturii SF, alaturi de Arthur C. Clarke si Robert A. Heinlein.
S-a nascut in Rusia, dar la trei ani a emigrat cu familia in Statele Unite. A studiat chimia si in 1948 a obtinut doctoratul in biochimie. A publicat peste 500 de carti (romane, culegeri de povestiri, popularizare stiintifica, memorialistica si poezie).
Opera sa principala consta in trei mari serii: Imperiul, Fundatia si Robotii. Seriile sunt publicate integral la editura Paladin.

A doua fundatie. Seria Fundatia. Volumul 3