„Avea cinci ani si se juca in marginea tintirimului cu craniile mortilor si se simtea liber, acela era paradisul, iar paradisul acela i‑a fost, cu anii, cu desavarsire interzis.
Domnul Cioran privea Sena si se simtea Iov.
Cand venise la Paris, se consolase cu ideea ca va veni o zi in care isi va zbura creierii.
Barbatii adevarati se impusca in cap, nu in inima. Barbatii adevarati nu iau pastile, barbatii adevarati nu se otravesc. Barbatii adevarati nu se spanzura. Barbatii adevarati nu sar pe geam de la etajul noua, barbatii adevarati nu se arunca in fata trenurilor, ca Anna Karenina, barbatii adevarati nu isi taie venele.
Iata insa ca in domnul Cioran crescu o pofta ingrozitoare sa sara in Sena, ca un poet, sa moara inecat in aceasta apa puturoasa, care curgea indecent prin tot Parisul. Si doar spectacolul grotesc al unei morti cu public il facu sa‑si reprime pofta.”
Nascut pe 8 aprilie 1911 in Rasinari, Emil Cioran este al doilea copil al lui Emilian Cioran, protopop ortodox, si al Elvirei Cioran, fiica unui nobil transilvanean. Urmeaza liceul in Sibiu si la 17 ani devine student la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti, unde face o pasiune pentru ganditorii germani. Dupa absolvire, in 1932, se inscrie la doctorat, sperand la o bursa in strainatate, pe care o si obtine. Intre 1933 si 1935 este bursier al Fundatiei Humboldt din Berlin, devenind un atent observator al nazificarii Germaniei.
In 1934 apare Pe culmile disperarii, prima sa carte, urmata de patru volume in limba romana pina in 1949, cind se dedica definitiv limbii franceze. La reintoarcerea din Germania nazista, preda filosofie la un liceu din Brasov, dar abandoneaza rapid acest post, care nu i se potriveste. Isi declara sustinerea fata de miscarea legionara. In 1937 primeste o bursa de la Institutul Francez din Bucuresti si pleaca la Paris, unde o cunoaste pe Simone Boué, care ii va sta alaturi pina la final.
Din 1945 se stabileste definitiv in Franta, traind ca apatrid, dupa ce pierde cetatenia romana. Duce o viata retrasa, dar are si prieteni apropiati – Constantin Noica, Eugène Ionesco, Arsavir Acterian si Mircea Eliade, cu care pastreaza legatura, mai ales prin scrisori. Se stinge din viata in 1995, lasand in urma o opera unanim recunoscuta.
Andrei Craciun (n. 1983) a studiat in Romania, Spania si Israel administratie publica, istoria ideilor si mentalitatilor, cultura si civilizatie ebraica. Din 2019 este doctorand la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti, cu o teza despre biografia politica a lui Panait Istrati. Este poet, prozator, eseist, dramaturg si gazetar. Se numara printre parintii fondatori ai site-ului Recorder.ro. A fost desemnat cel mai talentat tanar ziarist (2005), cel mai bun tanar ziarist de cultura (2010), cel mai bun editorialist (2011) si cel mai bun reporter din Romania (2012). Este tradus in italiana, spaniola, portugheza si neerlandeza in cadrul proiectului european CELA (Connecting Emerging Literary Artists). La Editura Polirom a mai publicat poemul-roman Aleea Zorilor (2017) si continuarea sa, Si fericirea era obligatorie (2019).
Cioran. Ultimul om liber