In familia lui Imp, nebunia se aliniaza ordonat, ca vagoanele unui marfar: bunica, fiica, fiica fiicei... Imp este schizofrenica si o stie. Cu ajutorul medicamentelor si al psihiatrei, Imp este bine – pana cand o intalneste pe Eva Canning, care seamana tulburator de mult cu tanara din Fata inecandu-se, un tablou ce o obsedeaza din copilarie. Sirena, lup sau fantoma, Eva o bantuie si o arunca intr-un vartej de vise si amintiri care nu au nimic de-a face cu realitatea.
Ca sa scape din labirintul obsesiilor, Imp incepe sa scrie, iar hotarul ce separa inchipuirea de realitate si magia de nebunie dispare cu totul. Treptat, autobiografia ei se transforma intr-o poveste cu fantome, sirene si varcolaci, intr-un fantasy intunecat si erotic in care nimic nu e ceea ce pare.
Fata inecandu-se