„Ceea ce s-a petrecut la inchisoarea din Pitesti intre 1949 si 1952 merita un loc aparte in inspaimantatorul repertoriu al ororilor concentrationare ale veacului al XX-lea.
«Fenomenul Pitesti» apartine aceluiasi registru, la care vine insa cu o trasatura specifica: utilizarea sistematica a torturarii detinutilor de catre alti detinuti. Ideea ii apartine pedagogului sovietic Makarenko (1888–1939), specialist in delincventa juvenila si partizan al reeducarii detinutilor tineri cu ajutorul detinutilor mai vechi, aflati pe calea cea buna, dar facand parte din aceeasi clasa de varsta.
Virgil Ierunca povesteste una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra. Detinuti torturati cu un sadism de-a dreptul extravagant – daca sadismul poate fi astfel –, tortionarii lor impunandu-le sa tortureze la randul lor, ca sa li se conteste insasi calitatea de victime. In ultima faza a ciclului, nefericitii sunt constransi sa-si tortureze cei mai buni prieteni, ca dovada a convertirii lor launtrice. Toata lumea a fost torturata, toata lumea a torturat. Cei morti acolo si cei care au supravietuit au fost privati pana si de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul sa intre in acest infern si sa-i devina istoric, pentru edificarea generatiilor viitoare.“ (FRANÇOIS FURET)
VIRGIL IERUNCA s-a nascut la 16 august 1920 la Ladesti (Valcea). A facut studii liceale la Ramnicu-Valcea si la Liceul „Spiru Haret" din Bucuresti. Obtine licenta in litere si filozofie la Universitatea din Bucuresti. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub directia lui Mircea Grigorescu) si unul din intemeietorii revistei Albatros, suprimata de regimul antonescian. Impreuna cu Ion Caraion, a editat apoi revista Agora (editata in mai multe limbi), suprimata si ea de cenzura comunista, in 1947.
A colaborat la Revista Fundatiilor Regale, Vremea, Fapta, Viata romaneasca, Universul literar, Kalende etc. In decembrie 1946 paraseste Romania, obtinand o bursa a guvernului francez. Se stabileste definitiv in Franta, unde desfasoara o bogata si rodnica activitate culturala. Intre anii 1952 si 1975, este redactor cultural in cadrul emisiunilor pentru strainatate ale radiodifuziunii franceze („Cronica ideilor") si redactor politic al emisiunii in limba romana. Din 1975, este cercetator la Centrul National de Cercetare Stiintifica (C.N.R.S.), sectia filozofie, si colaborator al postului de radio Europa Libera.
In exil, sub egida lui Mircea Eliade, redacteaza prima revista romaneasca de literatura, Luceafarul. Ea este urmata de alte publicatii: Caiete de dor, Romania muncitoare, Limite, Ethos. Colaboreaza activ si la alte ziare si reviste romanesti din exil. Scrie articole despre cultura romaneasca in diferite dictionare si enciclopedii din Franta si Germania, dintre care mentionam: „Literatura romana", in Encyclopedie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura romana", in Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori romani", in Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura romana", in Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1961); „Scriitori si pictori romani", in Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).
Volume publicate in limba romana: Romaneste (Fundatia Regala Universitara Carol I, Paris, 1964); Pitesti (Editura Limite, Madrid, 1981 si, sub titlul Fenomenul Pitesti, la Editura Humanitas, Bucuresti, 1990); Subiect si predicat (Editura Humanitas, Bucuresti 1993); Dimpotriva (Editura Humanitas, Bucuresti, 1994). Editii critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri in antologii publicate in exil.
Fenomenul Pitesti