Cartea, mult mai mult decat un simplu jurnal, este un monolog atipic, teatral, scris pe mai multe voci si in mai multe stiluri. Este momentul nasterii unui scriitor, cum suntem avertizati pe ultima coperta. Cu temele sale obsedante, cu ranile expuse, cu ironie, umor nebun, duritate si delicatete laolalta. (Veronica D. Niculescu) intr-un interviu pentru revista Kontinent, Venedikt Erofeev declara ca a inceput sa scrie cu adevarat din anul 1956, la sfarsitul primului an de facultate la Universitatea de Stat din Moscova. Cu toate acestea, cele cinci caiete care alcatuiesc Jurnalul unui psihopat, acoperind perioada dintre 14 octombrie 1956 si 16 noiembrie 1957, sunt incredintate celui mai bun prieten cu rugamintea de a nu fi publicate decat dupa moartea sa. Bantuit de temele obsesive ale postmodernismului - violenta, sex, absurd, rau si moarte - Jurnalul lui Erofeev aseaza in rama fictiunii trimiterile la persoanele si evenimentele reale, adresandu-le cititorilor o provocare etica si estetica. Intr-un joc permanent de intertextualitate si textualism, monologul polifonic antreneaza o varietate de stiluri si de citate care par sa spuna ca lumea este teatru, iar omul, un actor pe scena. Dincolo insa de aura intens teatrala, Jurnalul uni psihopat ne face martorii unui moment fascinant: nasterea unui scriitor.
Jurnalul unui psihopat