"Am constatat ca oamenii, pur si simplu, nu stiu sa foloseasca timpul: fie il pierd fara niciun rost, il risipesc cu nesabuinta, de parca ar fi al lor cu totul, fie-l transforma intr-o presiune uriasa, intr-un soi de baubau amenintator cu care nu stiu cum sa mai lupte!"
O maladie neobisnuita se abate asupra Orasului Etern, lasand locuitorii incremeniti si apatici. Ceasornicarii, cofetarii, profesorii, librarii - cu totii isi intrerup activitatea, iar Tempus insusi se retrage in turn, parasit de puteri.
Printr-un portal in forma de clepsidra, micutul Akum ajunge in orasul Lunivineri, insotit de bunul sau prieten, pisipapagalul Tani. Baiatul e nevoit sa invete un alt mod de viata, inconjurat de echipamente digitale si oameni abia cunoscuti.
Domnisoara Poimaine si Vreodata traverseaza dintr-o lume in alta, hotarati sa nu se intoarca in Regatul Timpului fara fiul lor. Dar portalul care face trecerea intre lumi e greu de accesat, obstacolele par nesfarsite. Un simplu cuvant, unul singur, poate schimba totul intr-o clipa.
Din aceeasi serie:
- Vremea Vrajitoarei Niciodata
- In cautarea lui Akum.
„Misterul orasului Lunivineri e un volum dens, cu momente pline de suspans, cu decoruri diverse. Personajele ajung in situatii exceptionale care te tin cu sufletul la gura si care uneori te amuza, alteori te umplu de ingrijorare.
Cartea are un ritm bun, naratiune echilibrata si ingrediente bine dozate. Adina Rosetti a dat ce a avut mai bun, se vede ca-i e draga seria, ca a lucrat-o minutios si ca povestea a locuit-o in tot acest timp, astfel ca nu e deloc exagerat sa spunem ca autoarea se confunda cu naratoarea, cu imaginea Domnisoarei Poimaine de la finalul cartii, care se asaza la masa si incepe sa scrie despre «acest carusel ametitor de intamplari care m-a purtat prin toate colturile regatului si dincolo de marginile sale, intr-o calatorie la capatul careia am aflat, in sfarsit, ca timpul e o poveste»”. (Alina Ioan)
Despre personajul Domnisoara Poimaine, scriitoarea povesteste:
"Demult, am cunoscut-o pe Domnisoara Poimaine, fetita de peste doua zile careia ii place la nebunie sa se joace cu timpul. I-am propus sa fie personaj intr-o carte pentru copii micuti si a zis DA! Ne-am jucat o vreme impreuna, dar timpul – stiti bine! – nu sta pe loc. Nici pentru personaje, nici pentru cititori… Domnisoara Poimaine a crescut si-a devenit adolescenta: acum are parul violet, un tatuaj pe umar, haine asimetrice. E o rebela cu planuri si visuri mari!
Mi-a propus sa o insotesc in noua ei calatorie, cu treceri ametitoare prin trecut si viitor. N-am putut sa spun nu si-asa m-am nimerit intr-o aventura cu pirati si umbre, cu vrajitoare si muzicanti, cu dictaturi sumbre, dar si povesti de dragoste emotionante. Si pentru ca atatea aventuri nu puteau sa ramana nespuse, s-au strans intr-o trilogie: “Cronicile Domnisoarei Poimaine”."
Adina Rosetti (n. 1979, Braila) este scriitoare si jurnalista. A crescut inconjurata de povesti si de carti, avandu-i ca povestitori pe bunicii si parintii ei. A absolvit o facultate de economie, dar pentru a se apropia de pasiunea ei, scrisul, a facut apoi un curs post-universitar de jurnalism la Universitatea Bucuresti. A scris articole pentru diverse publicatii, printre care Dilema veche si Time Out. A fost patru ani redactor la revista ELLE Romania.
Debuteaza in 2010 cu romanul Deadline, urmat in 2015 de volumul de proza scurta De zece ori pe buze. A publicat in 2014 cartea pentru copii Domnisoara Poimaine si joaca de-a Timpul, cu ilustratii de Cristiana Radu, careia i-a fost decernat premiul „Cea mai frumoasa carte pentru copii si tineret“, in cadrul galei „Cele mai frumoase carti din Romania“. Cartea a fost dramatizata de teatrul pentru copii Momolino si se joaca in Bucuresti.
Amintirile din copilarie o leaga de lumi speciale, care o apropie de starea potrivita pentru a crea literatura: „Stateam mult singura in gradina bunicilor si imi placea sa ma uit la gaze si la cirese, desi imi placea si sa ma joc pe strada cu alti copii. Intram intr-o lume magica, si asta cred ca are legatura cu scrisul.“
„Nu am avut niciodata vreun plan sa devin scriitoare pentru copii, dar maternitatea mi-a adus pe neasteptate un dar foarte frumos: literatura pentru copii, pe care am redescoperit-o mai intii ca cititoare de povesti cu voce tare, apoi ca inventatoare la ceas de seara, adormindu-ma prima data pe mine cu povestile, inaintea copiilor mei.
Dupa prima carte, scrisa initial ca o joaca si apoi publicata (Domnisoara Poimiine si joaca de-a Timpul), am descoperit ca scrisul pentru cei mici e incaintare pura, asa ca am de gand sa ma joc in continuare. De cand petrec atat de mult timp cu copiii, am ajuns sa redescopar niste lucruri esentiale, destul de lasate la o parte in lumea adultilor: bucuria, curiozitatea, pofta de joaca. Cu ingredientele astea la indemina devine usor sa scrii o poveste pentru copii.
Apoi, mai este o parte foarte frumoasa: ce se intampla cu textul dupa ce l-ai terminat, felul in care prinde viata prin desenele ilustratorului, devenind o carte – un obiect frumos, tridimensional. De multe ori, descopar in ilustratii detalii la care nu ma gandisem, asta si pentru ca am avut norocul de a colabora cu niste ilustratori minunati. Si, in final, intalnirile cu cititorii, mesajele, observatiile lor uimitoare, intrebarile lor pline de haz si curiozitate, din care de multe ori se nasc noi idei si povesti." (Adina Rosetti in ancheta coordonata de Ana-Maria Sandu, aparuta in „Dilema veche", nr. 896, 10 - 16 iunie 2021 - „La inceput am crezut ca e usor sa scrii pentru copii”)
Misterul orasului Lunivineri. Seria Cronicile Domnisoarei Poimaine. Volumul 3