Viata lui Adrian Niculescu este una sinuoasa, trecand de la o extrema la alta si, intr-adevar, multe dintre imprejurarile prin care a trecut aduc cu infernul, poate nu prin gravitatea celor intamplate, cat prin faptul ca, la o varsta adolescentina, a fost nevoit sa ia decizii radicale.
M-a impresionat ca n-avea urma de egoism in ceea ce-mi povestea si ca in spatele unui baietel costeliv si scund a stat atata determinare in a-si salva familia! Niciodata n-a folosit pronumele posesiv indreptat catre sine "al meu/a mea". Si-a sacrificat anii si sanatatea pentru familie si aici este un paradox cu care Adrian uimeste: toate acele poveri le vede astazi ca pe niste experiente binecuvantate.
"Daca n-as fi fost ACOLO, astazi nu eram AICI!" - afirmatie dureros de adevarata si, retoric, ma intreb: cati ar sacrifica anii tineretii pentru a munci zi lumina, cati ar fi renuntat la placerile si ispitele pe care Romania post-revolutionara le-a oferit la tot pasul?!
Adrian Niculescu a castigat fiecare reduta prin algoritmi judiciosi: trasarea clara a obiectivelor, indeplinirea lor cu pretul umilintei, al muncii excesive si o daruire nemarginita. Azi, ofera tuturor tot ce-a deprins din lectiile aspre. Isi pune sufletul pe tava si serveste, fara arginti, pe cei care doresc sa se infrupte din bogata sa experienta de viata.
Sfarsitul inseamna un nou inceput