- Acasă
- /
- Teoria corzilor


Teoria corzilor aduna pentru prima oara celebrele eseuri despre tenis ale lui David Foster Wallace, insotite de o eleganta introducere a scriitorului John Jeremiah Sullivan. Aparute la vremea lor in cunoscute reviste americane, cele cinci „tururi de forta” sunt scrise deopotriva cu priceperea competitorului si entuziasmul obsesiv al fanului.
Talentul literar sclipitor al lui Wallace se combina cu vastele sale cunostinte in materie de tenis. Interesat – si capabil sa inteleaga – de fiecare aspect al jocului, de la complicatiile strategice si evolutia tehnicii, pana la politicile sponsorilor si metodele de hidratare, Wallace nu este niciun moment plictisitor. Una dintre calitatile uimitoare ale talentului sau este felul in care combina viziunea unui non-conformist cu talentul de povestitor al romancierului.
Cititorul este purtat ca intr-un vartej in povestile care vorbesc despre cariera in tenis a juniorului Wallace sau despre memoriile dezamagitoare ale fostului „copil minune” Tracy Austin precum si despre talentul si forta de munca ale lui Michael Joyce, jucatorul aflat mereu in pragul adevaratului succes. Fascinatia si adoratia autorului se revarsa insa fara limite in eseul dedicat tanarului Federer, pe care Wallace il numeste deja pe atunci un geniu de pe alta planeta.
"Odata ce ai patruns in lumea lui David Foster Wallace, esti captiv. Iesirea apare doar dupa ultima pagina, ultima litera, ultima uimire. Vazut prin ochii si cuvintele sale, tenisul este un sport nou, disecat pana la fibra, tehnic, dar si emotional, intr-un vartej luxuriant de detalii. Citindu-l, esti acolo, simti, vezi, mirosi, inspiri si expiri, gusti totul. Aceasta este Teoria corzilor, un drum printre timpuri si eroi, obligatoriu de parcurs." (Luminita Paul, jurnalist sportiv)
"Teoria corzilor este o carte in care geniul este pipait, simtit, descris, disecat si respirat. O carte in care se aud corzile tensionate sau rupte ale rachetei. In care se aud bubuiturile din racheta lui Agassi, se simte securea lui Sampras sau penelul lui Federer. O carte in care praful de pe terenurile de zgura sare, iti intra in dinti si scrasneste. In care vantul te ridica si te poarta pentru ca apoi sa te izbeasca de gardurile de sarma pe vecie." (Catalin Striblea)
"Cel mai bun comentator de tenis al tuturor timpurilor." (New York Times)
"Teoria corzilor este bibliografie obligatorie pentru toti cei carora le place tenisul, fie ei specialisti sau nu. Eseurile sale, sclipitor scrise si complet dezinhibate, reusesc sa scoata la iveala terminatiile nervoase a catorva dintre cele mai delicate subiecte din acest sport." (tennis.com)
DAVID FOSTER WALLACE (1962 – 2008) s-a nascut in Ithaca, New York, si a crescut in Illinois. A studiat engleza si filosofia la Amherst College si a obtinut un master in Arte Frumoase la University of Arizona. A debutat cu romanul The Broom of the System (1987), iar al doilea, Infinite Jest, in 1996 – a fost inclus de revista Time in TOP 100 al romanelor de limba engleza din perioada 1923 – 2005.
Wallace a publicat, de asemenea, trei culegeri de provestiri, doua volume de eseuri, o carte despre hip-hop (impreuna cu Mark Costello) si o scurta istorie a nemarginirii. Romanul The Pale King si culegerea de eseuri Both Flesh and Not i-au fost publicate postum.
David Ulin de la Los Angeles Times il considera pe Wallace „unul dintre cei mai influenti si inovativi scriitori din ultimii douazeci de ani”.
In adolescenta, Wallace a jucat tenis si a participat la numeroase turnee regionale de juniori.
In limba romana au aparut Matura sistemului (Curtea Veche, 2009) si Care-i treaba cu homarul? (Black Button Books, 2017).

Teoria corzilor