Ca orice foxterier, Miki sare, prinde mingea si rontaie zahar. Stie sa gandeasca, ba stie sa si citeasca putin. Preferatele lui sunt cartile pentru copii. La un moment dat, nu se stie cand si cum, s-a apucat de scris: cu creionul in gura si o laba asezata strategic pe caiet, sa nu alunece. N-o fi stiind el sa ascuta creioanele, dar are mintea brici – dovada, chiar acest jurnal.
Viata unui caine nu e deloc simpla. Miki, de exemplu, e gurmand. Ii plac apa – in niciun caz supa! – si carnea cruda, si ar vrea sa manance direct de pe podea, nu din castron. Oamenii nu-l inteleg, dar asta nu e o problema, nici el nu prea intelege lumea oamenilor… De ce, de exemplu, nu tin ei vaca in sufragerie, si bat drumul pana la grajd? Si de ce vorbesc atat de mult, doar n-au un gramofon in burta? De ce adultii citesc in gand, si nu cu voce tare, asa cum e cel mai frumos? Sau, mai important ca orice, oare copiii au coada?
Viata de caine