Acest roman filozofic extraordinar despre incercarile vietii este alegoria existentei oricarui om aflat in cautarea fericirii. Critilo si Andrenio, cei doi eroi porniti in aventura cunoasterii si intelegerii conditiei umane, intruchipeaza sufletul omenesc iscoditor, condus cand de ratiune, stiinta lumii si educatie, cand de nepriceperea si graba lipsei de experienta.
Inspirata de literatura sapientiala greco-latina, contemporana cu Don Quijote si deschizand drumul catre Calatoriile lui Gulliver si Robinson Crusoe, aceasta epopee ingenioasa pune in scena, prin aluzii, simboluri si masti, lupta sufletului cu capcanele lumii, instruindu-l cum sa se fereasca de rele si sa vada dincolo de amagiri. Criticonul sau cum ajunge la intelepciune un spirit carcotas este un manual al desavarsirii de sine, in care luciditatea, mizantropia si satira se intalnesc cu pedagogia stoica si filozofia practica a vietii.
Cu traduceri fragmentare in romana inca din secolul XVIII, Criticonul apare acum intr-o versiune integrala, in inspirata traducere insotita de un bogat aparat critic a lui Sorin Marculescu.
Cel mai important eseist si prozator baroc al secolului XVII spaniol, BALTASAR GRACIAN (1601–1658) isi publica cele doua capodopere, Oracolul manual si Criticonul, in conditii de cvasiclandestinitate fata de regulile ordinului iezuit, al carui membru a fost. A semnat cu pseudonime, si viata si-a incheiat-o in conditii de izolare penitentiala. A intentionat sa realizeze portretul omului desavarsit in conditiile complexe ale societatii mundane a vremii sale.
Omul superior, la Gracian, nu este, ci se face, personalitatea, in viata si in postumitate deopotriva, este o totalitate integrativa si dinamica, urmand un traseu „epic“ prin excelenta. E vorba, asadar, nu de un concept abstract al individului, ci de un ideal care imbratiseaza deopotriva abstractiile si omul viu, ideal ce personifica lumea inconjuratoare si pe el insusi. O demonstratie romanesca a acestor premise teoretice era deci incununarea fireasca a operei lui Gracian, care ajunge astfel sa elaboreze Criticonul in virtutea unui veritabil destin creativ.
Schopenhauer ii intuise clar valoarea: „Cunosc trei opere alegorice de larga respiratie: prima, in care aluzia e limpede si marturisita, este incomparabilul Criticón al lui Baltasar Gracian, bogata tesatura de alegorii ingenioase, inlantuite intre ele; sub o forma placuta, ele impartasesc inalte adevaruri morale, carora le confera si evidenta de ordin intuitiv, autorul uimindu‑ne si prin bogatia inventivitatii sale. Celelalte doua opere, in care alegoria este mascata, sunt Don Quijote si Gulliver in Lilliput.“
Criticonul