Alcatuind aceasta culegere de texte, marele filolog german Hans von Arnim a redat culturii occidentale o parte esentiala din patrimoniul gandirii grecesti: operele pierdute ale stoicismului vechi.
Caracterul este izvorul vietii, din care curg faptele particulare. Inteleptul, folosind invatatura dobandita din experienta vietii, face totul asa cum se cuvine, potrivit cu prevederea, cumpatarea si celelalte virtuti… Este robust fiindca e bine dezvoltat in toate sensurile. Este inalt fiindca participa la inaltimea harazita omului nobil si intelept. Este puternic intrucat si-a pastrat forta care i-a fost harazita, fiind de neintrecut si de neinvins. Mai degraba ai putea scufunda in apa un burduf plin cu aer decat sa-l poti sili pe un om intelept, oricare ar fi el, sa faca un lucru impotriva vointei sale. Caci sufletul pe care ratiunea dreapta l-a intarit prin invataturi solide nu se preda si e de neinvins.
HANS VON ARNIM (1859–1931), eminent profesor si lolog clasic german. A studiat filologia clasica la Universitatea din Greifswald si tot aici a obtinut doctoratul, cu teza De prologorum Euripideorum arte et interpretatione (1882). Intre 1881 si 1888 a predat la gimnazii din Elberfeld si Bonn. In 1886 a primit un post la Universitatea din Halle, iar in 1893 a devenit profesor titular la Universitatea din Rostock. A preluat in 1900 catedra de filologie greaca a Universitatii din Viena, la conducerea careia i-a urmat lui Theodor Gomperz. S-a mutat in 1914 la proaspat infiintata Universitate din Frankfurt, apoi s-a intors, in 1921, la Viena, unde s-a stins din viata.
Scrieri: Stoicorum Veterum Fragmenta, (Fragmentele stoicilor vechi, 4 volume, 1903–1924); Sprachliche Forschungen zur Chronologie der Platonischen Dialoge (1912); Platos Jugenddialoge und die Entstehungszeit des Phaidros (1914); Xenophons Memorabilien und Apologie des Sokrates (1923); Die drei aristotelischen Ethiken (1924); Zur Entstehungsgeschichte der aristotelischen Politik (1924); Die Entstehung der Gotteslehre des Aristoteles (1931); Zwölf Tragödien des Euripides (1931).
Fragmentele stoicilor vechi. Zenon si discipolii lui Zenon