Premiul Nobel pentru Literatura.
In noiembrie 1971, la varsta de cincizeci si unu de ani, mama lui Peter Handke se sinucide luand o supradoza de somnifere. Incidentul este punctul de plecare al portretului-elegie pe care scriitorul il va publica un an mai tarziu si in care alter egoul sau incearca sa recompuna viata si moartea femeii care i-a dat viata. Fiul cauta in biografia mamei acele momente care ar putea face din sinuciderea ei "un caz".
Clivajul ireductibil dintre individ si societate, dintre individ si istorie este firul rosu care strabate intreaga existenta a femeii, pentru care cea mai obiectiva realitate este faptul ca "e prea tarziu pentru ea".
Handke povesteste direct si frust, evita retorica accentuata pentru a evita sa dea un aer romantic intregii povesti si, in general, critica traditiile literare in care suferinta este „cufundata in propozitii poetice”. Tonul sau este obiectiv, in incercarea de a nu fi coplesit de sentimente, dar si din respect pentru viata sumbra a acestei femei:
„Nicio alta posibilitate, totul era stabilit dinainte: mici cochetarii, un chicotit, o scurta stupoare, apoi pentru prima oara pe chip expresia straina, resemnata a femeii care‑si cam traise traiul si‑si mancase malaiul, primii copii, nitica zabava pe langa ceilalti dupa trebaluiala din bucatarie, spusele lor ignorate din capul locului, ea insasi tot mai indiferenta la spusele celorlalti, solilocuri, mai tarziu, tinandu‑se tot mai greu pe picioare, varice, doar un murmur prin somn, cancer ovarian, si‑odata cu moartea, iata ca si ursita s‑a‑mplinit in sfarsit. Asa se numeau, de altfel, si momentele unui joc de copii pe care fetele din regiune il jucau deseori: istovita/secatuita/bolnava/grav bolnava/moarta.”
"Nefericire impacata este capodopera lui Handke - un portret scurt, concentrat si exhaustiv al mamei sale, careia istoria si circumstantele vietii i-au rapit identitatea." (J.S. Marcus, The New York Review of Books)
„Scrierile lui Handke ofera o voce suferintelor neexprimate, considerate dintotdeauna prea mundane pentru literatura.” (Financial Times)
„Una dintre cele mai importante carti in limba germana ale literaturii contemporane.” (Karl Ove Knausgard)
Peter Handke se naste in decembrie 1942 in Griffen, un sat din regiunea Karnten, situata in sudul Austriei. Mama sa, Maria, apartinea minoritatii slovene, iar tatal sau era un soldat de origine germana, pe care avea sa-l intalneasca mai tarziu, la varsta adulta. Dupa absolvirea liceului in Klagenfurt, se inscrie la facultatea de Drept a Universitatii din Graz, insa isi abandoneaza studiile cativa ani mai tarziu, odata cu aparitia romanului sau de debut, Die Hornissen (1966).
Se remarca drept dramaturg neconventional in momentul punerii in scena a piesei de teatru Publikumsbeschimpfung (Insultarea publicului), care a avut un impact nemaiintalnit asupra spectatorilor. La varsta de douazeci si trei de ani este deja celebru, astfel ca in 1966 prestigioasa grupare literara germana Gruppe 47 il invita sa participe la una dintre intalnirile ei anuale. Printre scrierile sale de succes se numara Frica portarului inaintea loviturii de la 11 metri (1970, Editura Art 2019), Scurta scrisoare pentru o lunga despartire (1972, Editura Art 2019), Femeia stangace (1976, Editura Art 2021), Nefericire impacata (1972, Editura Art 2022) – o nuvela cu puternice nuante autobiografice, scrisa dupa sinuciderea mamei sale.
Handke s-a remarcat, de asemenea, ca poet, eseist si scenarist (a colaborat cu regizorul german Wim Wenders pentru mai multe productii cinematografice). A primit numeroase premii literare (Premiul Franz Kafka – 2009, Premiul Ibsen – 2014), iar in 2019 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatura.
Interviu - Peter Handke, Premiul Nobel pentru Literatura, 2019:
Nefericire impacata