Al doilea volum al operei lui Plotin cuprinde 16 tratate ale filozofului elin, prezentate, ca si in primul volum, potrivit optiunii traducatorului, in ordine cronologica. Ele reprezinta una dintre cele mai importante contributii la intelegerea destinului filozofiei platoniciene in gandirea greaca.
De fapt, asa cum arata Andrei Cornea in studiul dedicat filozofiei plotiniene, pozitia lui Plotin reflectata in aceste tratate este de mare relevanta pentru intreaga filozofie moderna, confruntata, de la Descartes, Leibniz si Kant incoace, cu problema limitelor metafizicii. Iar argumentele studiului, preluate din reflectia contemporana asupra raporturilor dintre stiinta si filozofie, resping deopotriva grabita incriminare a stiintei de azi pentru o pretinsa lipsa de inclinatie catre metafizica.
Plotin (c. 205–270). Filozof neoplatonician. Nascut in Egipt, Plotin a studiat la Alexandria, avandu-l drept maestru pe Ammonios Sakkas. Intre 245 si 268 a predat filozofia la Roma.
Scrierile sale, redactate intre 253 si 270, acopera toate ramurile principale ale filozofiei cu exceptia politicii; au fost editate postum de discipolul sau Porfir, care le-a distribuit in sase „grupuri de cate noua“ si le-a publicat sub titlul Enneadele. Compuse intr-un limbaj eliptic si adesea foarte obscur, cu formulari tatonante, ele expun in chip nesistematic o filozofie extrem de sistematica. Plotin a incercat sa concilieze in demersul sau exigenta rationalitatii, proprie filozofiei grecesti, cu aspiratiile mistice.
Opere II